DANSURILE STANDARD

Vals Lent:         

              In anul 1874 intr-un club select din Anglia se prezenta pentru prima data un dans importat din SUA numit “Boston”. Intre 1910 si 1914 foarte multa lume mergea in centrul Londrei in “Boston Club” din hotelul Savoy pentru a dansa Vals Boston predecesorul Valsului Lent de astazi. Totusi abia dupa 1922 a devenit la fel de cunoscut si de popular ca Tangoul. Un lucru mai deosebit care se poate aminti despre Boston este faptul ca partenerii dansau unul langa celalalt , pozitia nesemanand de loc cu cea de astazi. Dupa primul razboi mondial Valsul lent a inceput sa prinda mai multa forma, luandu-se decizia ca miscarea de baza sa fie: pas, pas, langa. In 1922 cand Victor Sylvester castiga Campionatul Angliei, combinatia pe care a dansat-o a fost formata doar din figurile “Natural Turn ” , “Change of direction” si “Reverse turn”, mai putin decat invata astazi un incepator. In anii 1926-1927 Valsul Lent a fost imbunatatit considerabil miscarea de baza transformandu-se in pas, lateral, langa. Acest fapt a facut posibila aparitia a numeroase figure care ulterior au fost standardizate de Imperial Society of Teachers of Dancing (ISTD) , multe din ele folosindu-se si astazi in Dansul Sportiv. O contributie deosebita in dezvoltarea Valsului Lent au avut-o alaturi de Victor Sylvester, Miss Josephine Bradly, Maxwell Steward si Pat Sykes, primii campioni englezi. Masura muzicala este de 3/4 (trei patrimi intr-o masura muzicala), tempoul fiind de 27-30 masuri pe minut. Fiind un dans de origine englezã, muzica îi conferã un anumit caracter romantic, visãtor, sentimental si sensibil. Este caracterizat prin înãltãri si coborâri ample si elegante fiind considerat regele de necontestat al dansurilor de societate.

Tango:

          Milonga a fost inaintasul Tangoului. La inceputul secolului 20, Milonga (in care exista miscarea specifica scurta si oprita de cap si de umeri) era dansata in sali mici de inalta societate din Brazilia. „The dandies” (baietii in voga) au schimbat dansul in doua directii. In primul rand au schimbat asa numita „Polka rhythm” in „Habanere rhythm” si l-au denumit Tango deoarece numele de Milonga amitea prea mult de „Barria de Las Ranas” unul din ghetourile Buenos Aires-ului . Din 1900 mai multi amatori din comunitatea argentiniana au incercat fara succes sa introduca Tangoul (36 de masuri pe minut) in Paris. Profesorul parizian Robert a facut eforturi uriase pentru a face Tangoul popular si totusi drumul nu a fost pavat cu trandafiri. Au fost multi adepti, dar si multi oponenti. In special episcopii francezi erau impotriva dansului, ei atragand atentia asupra naturii tentante si senzuale a acestuia, dansatorii punand in pericol sfintele invataturi bisericesti. Tangoul nu a fost acceptat nici la Londra, fiind considerat un dans erotic. In 1907 dupa cateva schimbari de stil si in urma unui concurs de dans din Riviera Franceza unde dansatorii au fost foarte apreciati, Tango-ul a fost acceptat atat la Paris cat si la Londra la petreceri - ceaiuri sau cine dansante, („Tango teas” „Tango Soupier”), care aveau ca invitati dansatori profesionisti. Pana si presa din SUA era scandalizata. In 30 mai 1915 in New York Times se publica un articol cu titlul „Pericolul Tangoului, mai mare decat Imperialismul German” In 1924 dr. Boheme din New York a descoperit si o noua boala: „the Tango-foot”. Masura muzicala este de 4/4, tempoul fiind de 30-33 masuri pe minut. Caracterul dansului este dat de miscãrile sincopate si de pauzele dramatice, iar maniera de abordare depinde în mare mãsurã de abilitatea dansatorilor de a se adapta caracterului pasional al acestuia. Este un dans plin de personalitate, cu multã trãire interioarã care invaluie publicul cu parfumul sau.

Vals Vienez:

                  Exista mai multe versiuni privind originea acestui dans. Prima varianta sustine ca originile Valsului Vienez se gasesc in secolele XII – XIII in zona de sud a Alpilor germani, dansul aparand sub denumirea de “Nachtanz”. Predecesoarele Valsului Vienez au fost dansurile „Allemande” si „Menuetul”. „German-ul” a fost un dans impunator dansat pe doua linii. Partenerii stateau unul in fata celuilalt si se deplasau inainte si inapoi, cateodata trecand pe sub bratele celeilalte linii sau intalnindu-se la mijloc. Menuetul era alcatuit din pasi ce formau un patrat, dansat intr-o maniera rigida si impunatoare. Valsul insusi este vienez si a evoluat in Austria si Bavaria sub nume ca Dreher, Deutscher sau Laendler, ultimul original din Bavaria fiind predecesorul Valsului Vienez. Pasii si figurile Landler-ului au fost reduse datorita vitezei la sase pasi astfel nascandu-se Valsul Vienez. Ulterior, a fost creat ca un dans popular austriac ce presupunea miscari robuste si mult spatiu. Adesea, partenerii erau ridicati in aer in miscari care cateodata provocau accidente. Deoarece taranii purtau incaltari groase si tari, dansul era foarte zgomotos. Cand a devenit prima data popular in salile de dans din Viena, la sfarsitul secolului XVIII, aceste aspecte au inceput sa se schimbe. Valsul era supranumit „dansul interzis”, deoarece cand a ajuns in salile vieneze de dans, partenerilor le era permis sa se atinga! Acesta era un lucru nemaiauzit si a avut ca rezultat defaimarea acestui dans de catre oficialitati ale bisericii si conducatori ai comunitatii austriece. Dar datorita faptui ca era dansul preferat al tinerilor a continuat sa fie dansat. Ca urmare a trecerii catre dansul de salon, s-a transformat intr-un dans elegant, muzica devenind mai rafinata si orchestrata, instrumentele cele mai folosite fiind pianul , vioara si basul. In 1787 adus pe scena Operei din Viena a dat nastere unor dezbateri aprinse. Mozart a fost un admirator inflacarat al Valsului, in una dintre operele sale Don Giovanni fiind cantate trei valsuri unul dupa altul. Cu siguranta Valsul Vienez nu mai putea fi oprit. O alta varianta este cea aparuta intr-un articol din 17 ianuarie 1882 al revistei La Patrie, care pretindea ca Valsul s-a dansat prima oara la Paris in 1178, sub numele Volta. Prima melodie de Vals Vienez dateaza din 1770, in Paris fiind introdus abia in 1775 a durat insa pana sa devina popular. In 1813 Mr. Byron condamna Valsul ca fiind frivol. In 1816 Valsul a fost acceptat si la Londra, lupta impotriva lui neterminandu-se aici. Abia in 1833 o carte de bune maniere publicata de Miss Celibart permitea femeilor maritate sa-l danseze. Dupa 1960 s-au purtat numeroase discutii intre Germania si Anglia, cu privire la nr. de figuri permise in competitii. In 1983 ICBD a luat decizia finala: “Natural & Reverse Turns”, “Closed Changes”, “Natural & Reverse Fleckers” si “Contra Ceck”(pe 3 timpi). Astazi se incearca introducerea de noi figuri care sa stimuleze dezvoltarea acestui dans – “Throughaway Oversway”, “Natural Hinge line on right side”, “Left Whisk”, “Off Beat Spin”, “Two Bar Contra Ceck”, “Reverse Pivot” – ultimele 4 recomandate de IDSF(Federatia Internationala de Dans Sportiv) sunt dansate deja in competitii. Masura muzicala este de 3/4, tempoul fiind de 58-60 masuri pe minut. Este cel mai cunoscut dans standard. Datoritã elanului el atrage atât dansatorii cât si spectatorii. Este legat de Viena prin muzica familiei Strauss. Valsurile vieneze au fost însã consacrate si de alti compozitori de muzicã clasicã ale cãror opere au ajuns adevarãte capodopere, printre care amintim “Lacul lebedelor”, “Frumoasa di padurea adormita”, “Spãrgãtorul de nuci”, care au ajuns sã fie cunoscute de o lume intreagã.

Slow Fox:

               Inaintasul Slow Foxtrotul-ui a fost Foxtrot-ul. Foxtrot-ul a aparut la inceputul anilor 1920, multe din figurile acestuia , adaptate sau nu, fiind introdu-se ulterior si in Vals Lent. Desi prima pereche care a cunoscut consacrarea dansand pe acest gen de muzica a fost Vernon si Irene Castle(care au popularizat o faza incipienta a Foxtrotului numita „Castle Rock”) paternitatea Foxtrotului este atribuita unui actor american de vodevil Henry Fox. Chiar daca teoria conform careia numele acestui actor pare a fi foarte bine argumentata, exista si alte teorii privind originea numelui. Una ar fi asemanarea cu un gen de mers caracteristic cabalinelor (equestrian gait) folosit la lectiile de echitatie si de dresura. Acest gen de deplasare a fost considerat atat de elegant si interesant incat a fost creata o rasa de cai „ Missouri Fox Trotter” cu scopul de a-l realiza cat mai bine. O alta teorie spune ca chiar vulpea (fox) ar fi avut o legatura cu denumirea, ea fiind animalul care se poate deplasa cu toate 4 picioarele pe aceeasi linie,asemanarea cu deplasarea din Slow Fox fiind evidenta. Foxtrot-ul a fost introdus in Europa chiar inainte de primul razboi mondial, la origine acesta fiind un dans pasional cu miscari lente cat si rapide . La sfarsitul primului Razboi Mondial (slow-)foxtrotul era format in general din: „plimbari”(walks), „Trei Pasi”(Three Steps). In 1919 American Morgan a introdus o scurta „intoarcere spin deschisa”, denumita „Mogan Turn” In 1920 G.K. Anderson, un dansator foarte talentat a introdus figurile „Pas Pana”(Feather Step) si „Schimb de directie „(Change of direction), figuri fara de care nu ne putem imagina Slow Fox-ul de astazi. Profesorii de dans europeni nu erau entuziasmati de caracterul salbatic al Foxtrotului si au inceput sa-l modifice. Intre 1922 si 1929 Frank Ford(impreuna cu Moly Spain in 1927 castigatori ai Star Championschips), cu care Josephine Bradley obisnuia sa ofere demonstratii au dezvoltat miscarea de baza din Slow Fox. La acea data tempoul era inca neclar, muzica Foxtrot-ului variind intre 40 si 50 de batai pe minut in functie de formatia care o canta. La sfarsitul anilor douazeci problema ritmului a condus la despartirea in Slow-Foxtrot cu 32 batai pe minut si Quick Step cu 50-52 batai pe minut. Anii 30 au devenit epoca de aur a Slow Foxtrot-ului, fascinatia datorandu-se versatilitatii figurilor si variatiilor ritmice permise de acesta. Masura muzicala este de 4/4, tempoul fiind de 30 masuri pe minut. Slow-Fox-ul este plin de prestantã si caracteristic stilului englezesc. Este dansul cu cea mai mare elegantã, gratie si stil si impune dansatorilor un simt al echilibrului si o tehnicã a picioarelor ce trebuie bine stãpânite, toate acestea conferind spectatorilor impresia de plutire pe ring. Se danseazã pe melodiile de mare strãlucire ale stilului jazz lent - blues lansat de marii cântãreti Ella Fitzgerald si Louis Armstrong.

Quickstep:

                Dezvoltat in timpul primului Razboi Mondial in suburbiile New York-ului, a fost interpretat initial de dansatori africani si caraibieni, debutul fiind in music-hall-uri americane. Foarte repede a devenit popular si in salile de dans. Foxtrot-ul si Quick Stepul au origine comuna. In anii 1920 multe formatii cantau Foxtrot-ul prea rapid (pasii mari ai acestuia neputand fi dansati la acea viteza), fapt ce a nemultumit pe multa lume, chiar si cateva din marile publicatii ale vremii scriind despre aceasta. Astfel la sfarsitul anilor 20 au fost dezvoltate doua dansuri diferite Slow-Foxtrot-ul cu 32 batai pe minut si Quick Step-ul cu 50-52 batai pe minut . Charleston-ul este unul din dansurile care au avut o influenta majora in formarea si dezvoltarea Quick Step-ului. Englezii au dezvoltat din Charleston-ul original, un dans progresiv fara „kick-uri”(miscare specifica) amestecat cu mai sus mentionatul Foxtrot, denumindu-l „the Quicktime Foxtrot and Charleston” . Cuplul englez Frank Ford-Molly Spain au dansat in 1927 la competitia “Star Championships” o versiune a acestuia in pereche(era un dans solo nu in doi) si fara miscarile de genunchi caracteristice Charlestonului. Figurile au fost: Quarter Turns, Cross Chasse, Zig-zag, Cortes, Open Reverse Turns si Flat Charleston. In cele din urma in anii 1928-1929 s-a nascut definitiv Quick-Step-ul, avand caracteristice Chasse-urile si pasii incrucisati (Lock step). Quick step-ul a devenit foarte popular deoarece a oferit tinerilor din clasa de mijloc a societatii un ritm plin de veselie si dinamism specific varstei lor. Masura muzicala este de 4/4, tempoul fiind de 50 masuri pe minut. Este cel mai energic dans standard, jucãus si vioi, cu un ritm ascutit dar, în acelasi timp, usor ca un fulg, emanând un farmec aparte. Figurile sunt dinamice pretinzand mult exercitiu si sincronizare. Stilul Quick-step-ului este dat mai ales de elanul “fulgerãtor”, de pasii iuti ce ocupã în avântul lor un spatiu mare.